Hulk de Moldova

Faceți cunoștință. HULK. Nu e cel din Brazilia. E Hulk de Moldova. Mai bine zis viitorul Hulk de Moldova. Așa îl văd coechipierii, antrenorii, toți oamenii de la club. 

Născut la Alexandreni, Edineț, a mers la secția de fotbal la 9 ani. Peste doar un an antrenorul din sat Valeriu Cazac s-a dus la taică-său și i-a zis: ”Vasile, băiatul tău are talent. Trebuie scos de aici. Poate să ajungă fotbalist mare!”

Și Vasile n-a stat mult pe gânduri. L-a dus la școala de fotbal din raion, la Edineț, la doar 10 ani. Nu mulți părinți și-ar fi dus unicul băiat de acasă la vârsta asta. Nu toți... Doar cei care iubesc fotbalul cu adevărat.

La Edineț a nimerit la fel pe mâini bune. Antrenorul de copii Vladislav Pastîrnac l-a cizelat, i-a dat carte de fotbal și la doar 16 ani ajungea deja la prima echipă, în Divizia A, unde a fost promovat de Igor Șpaniora. A adunat peste 80 de meciuri la Edineț, una dintre liderele Diviziei A din ultimii ani. 

La începutul anului 2016 antrenorul Cristian Efros l-a adus la Nisporeni. Avea doar 19 ani și încet-încet a început să-și facă loc în echipa celui mai tânăr antrenor din istoria Diviziei Naționale. ”Este Halk al nostru”, mi-a spus Petru Efros când l-am văzut prima dată la club. 

A urmat convocarea la Naționala de tineret, meciul cu Belgia... Dar când se părea că va exploda, o accidentare gravă l-a scos în afara terenului pentru o jumătate de an. De atunci își revine încet-încet și este hotărât să lupte pentru a-și vedea visul împlinit: de a ajunge fotbalist. 

Și chiar dacă este jucător de atac, paradoxal, fotbalistul pe care îl idolatrizează este fostul fundaș Roberto Carlos. Tot brazilian și el. Dar nu e Hulk.

El e Nicolae Țivirenco. Rețineți acest nume, pentru că veți mai auzi de el. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune