Postări

Se afișează postări din septembrie, 2015

Întoarceți Stadionul!

Imagine
Mă bucur că acțiunea Vrem Stadion Național a trezit interes în rândurile oamenilor de sport din Moldova. Astfel, astăzi, stafeta a fost preluată de saitul sporter.md , care a organizat o nouă acțiune, de această dată cu denumirea Întoarceți Stadionul Republican.  Câteva zeci de oameni s-au adunat la porțile fostului stadion pentru a participa la un cros de solidaritate cu organizatorii. Am fost și eu. N-am alergat, dar am făcut câteva poze.  Moldova are nevoie de stadion!

De ce se tem autoritățile? Vrem Stadion Național!

Imagine
Două zile la rând am mers pe lângă Stadionul Republican. Poarta de pe strada Kogalniceanu era deschisă de fiecare dată. Azi, însă, surpriză! De poartă stătea agățat un lanț gros de oțel prins cu un lacăt sovietic.  Am întrebat de câțiva șoferi care stăteau parcați lângă clădirea construită pe primul teren privatizat din incinta arenei: pe unde se accede pe teritoriul stadionului? Ne-au spus că doar pe poarta respectivă, adică cea cu lacăt. Și ne-au mai spus că lângă poartă stă non-stop un paznic. Nici paznic n-am văzut, nici un suflet de om, deși am bătut în poartă minute bune. Nu vreau să cred că cineva a dat comandă ca poarta să fie închisă tocmai astăzi, când am invitat presa la o discuție despre Stadionul Național. Deși, în țara asta nimic nu mă mai miră.  Petiția a fost dusă la guvern. Împreună cu semnăturile oamenilor care susțin cele 5 puncte din petiția către premierul Streleț vizavi de stadion. Acum așteptăm reacția. Una oficială, nu de acelea prin telefon... La fina

Anunț despre Stadionul Republican

Imagine
Marți, la ora 12, lângă Stadionul Republican (sau ce a mai rămas din el)  programăm o întâlnire cu presa și cu toți doritorii de a asista la această întâlnire. Deputatul Lilian Carp, care a venit cu inițiativa, și alți câțiva oameni celebri din sportul moldovenesc vor face declarații vizavi de Stadionul Național, în contextul în care construcția arenei este amânată de către autorități de mai bine de 8 ani.  Vom prezenta semnăturile adunate de la oamenii care au optat PENTRU construcția unui Stadion Național. Apoi, aceste semnături vor fi duse la Guvern și vor fi transmise premierului Streleț.  Invit presa interesată de această acțiune.  

Gațcan și semnăturile

Imagine
Inițiativa de adunare a semnăturilor i-a speriat pe guvernanți! Guvernul s-a adunat astăzi pentru a discuta problema Stadionului Republican. Nu renunțăm la idee! Aseară, alături de câțiva prieteni am încercat să prindem 2 iepuri de-odată: să adunăm semnături pentru susținerea construcției Stadionului Național și să urmărim pe viu meciul Moldova - Muntenegru. Încerc să fiu cât mai laconic.  Lumea își dorește o arenă națională. Asta ne-au confirmat-o cele câteva mii de suporteri veniți aseară la stadionul Zimbru să vadă meciul. În proporție de 99,9% oamenii care au fost abordați au acceptat cu plăcere să semneze petiția și chiar ne-au încurajat și lăudat pentru inițiativă. A fost plăcut. Partea care ar trebui să ne pună pe gânduri este că majoritatea celor abordați își fac griji ca nu cumva banii din urma vânzării Stadionului Republican să fie furați. Lumea nu mai are încredere în guvernanți. De asta e foartre important ca punctul 4 din Petiția înaintată de Lilian Carp și susți

Cerem STADION NAȚIONAL

Imagine
Preluare de pe lilian-carp.blogspot.md Au trecut mai bine de 8 ani de când Stadionul Republican a fost demolat, cu scopul ca pe locul vechii arene să fie construit un nou Stadion modern. Experții spun însă că cele 4,7 ha de pământ sunt insuficiente pentru o arenă multifuncțională sau olimpică. Plus că o manifestație sportivă de anvergură ar crea incomodități chișinăuienilor din cauza limitării căilor de acces spre stadionul de pe strada Tighina.    Astfel s-a ajuns la concluzia că terenul pe care a fost amplasat Stadionul Republican trebuie să fie vândut, iar cu banii încasați, plus ceva investiții suplimentare, să se construiască o noua arenă națională pe un alt teren, amplasat la periferia capitalei. Tot bine până aici, parcă. Numai că această procedură se tergiversează deja prea mult.    Săptămâna trecută, premierul Streleț a dat de înțeles că Stadionul Republican va fi vândut, iar banii încasați vor fi transferați la buget. O astfel de abordare ar duce inev

Valul de proteste. Stadion pentru Stadion

Imagine
Așadar, în timp ce unii vor să vândă Stadionul Republican pentru a astupa gaura imensă din buget, alții iau bani grei din buget și organizează concerte de frica protestelor. Stimabililor! Protestele oricum vor avea loc. Vreți voi sau nu. Iar după protestul de duminică va urma altul, la scurt timp. Și simt eu că acesta va avea tangență nemijlocită cu mult râvnitul lot de pămând din centrul capitalei, pe care a fost amplasat cândva stadionul național. Un lot de pământ de 4,7 ha, pe care demult vor să pună laba cei care nu se mai satură de furat în ultimii ani. Da, am scris corect. Deși premierul Streleț a vorbit de 5,2 ha, doar 4,7 aparțin statului. Pentru că alți 50 de ari au fost prihvatizați demult de niște șmecherași, care se aflau ”în ciocolată” cu puterea la sfărșitul secolului trecut. Printre ei se numără, surpriză, dinastia Șor . Seniorul cu 15 ani în urmă, la fel ca juniorul în prezent. Și alții, care însă au reușit între timp să vândă partea lor. Furtul p