sâmbătă, 3 septembrie 2016

Singura dată când moldovenii au ieșit în stradă de fericire! S-a întâmplat după un meci de fotbal

Naționala de fotbal a Moldovei pleacă astăzi la Cardiff, unde pe 5 septembrie va debuta în preliminariile Campionatului Mondial 2018 contra Selecționalei din Țara Galilor. Dar despre asta voi scrie în zilele următoare. 

Azi vreau să povestesc despre acea victorie memorabilă pe care am trăit-o alături de tricolori cu 22 de ani în urmă, pe defunctul Stadion Republican. Așadar, Moldova - Țara Galilor 3-2.

Din start vreau să precizez că NU voi scrie o cronică de meci. Rezumatul video este pe pagina mea de facebook. 


Eram anul I la facultatea de jurnalism, dar deja mă mândream cu câteva materiale publicate în ziarul Fotbal Hebdo. Materiale e mult spus, pentru că, de fapt, era câteva fraze, un fel de cronică a meciurilor din Divizia Națională care se jucau la Stăuceni, acolo unde erau trimiși doar începătorii, ținând cont de faptul că până la Stăuceni puteai să ajungi atunci doar cu autobuzul de rută, care circula o dată la 2 ore... Dar eram și eu reporter. Numele meu apărea în căsuța tehnică a ziarului, iar asta era motiv de Mare mândrie!

12 octombrie 1994. Moldova urma să joace primul meci oficial în fața propriilor suporteri. La Chișinău era forfotă și deranj :)). Mai ales că în meciul de debut, cel cu Georgia de la Tbilisi, Moldova bătuse cu 1-0. Iar la Chișinău urma să joace tocmai selecționata pe care, cu mai puțin de un an în urmă România o învingea cu mari emoții la Cardiff, 2-1 și se califica la Mondialul american, acolo unde Generația de Aur a ajuns până în sferturi. 

Revin la ziar. Fotbal Hebdo, potrivit tradițiilor presei sportive de atunci, a editat primul program de meci oficial. Pe scurt. Arcadie Zaporojanu, redactorul-șef, bossul nostru ne-a propus mie și încă unui coleg de grupă, mezinii redacției, să vindem programele în incinta stadionului. Prețul unui program era de 1 leu, iar noi urma să încasăm un comision de tocmai 10 bănuți de pe fiecare program vândut :))).

Acum pare ridicol, dar pentru niște studenți amărâți veniți în Chișinău din sat și care trăiau la cămin această ofertă suna foarte tentant. Atunci trăiam o lună cu bursa de 30 de lei și dacă mai aveam noroc să primesc și de acasă câțiva bănuți mergeam o dată și la discotecă. Așa era atunci. De miliarde de dolari nici nu știam. Nici nu ne puteam imagina că sunt atâția bani. În fine...

Am acceptat, iar seara, cu trei ore înainte de meci eram deja la stadion. 

”Cumpărați programe! Cumpărați programe!”


Era strigătul meu. Mai întâi cu voce timidă, iar după vreo 2 ore deja cu glas tare! Aproape de disperat :)). Și lumea cumpăra. 1 leu bucata. 

Mai mult. La un moment dat au început să apară grupuri ale suporterilor galezi. Aceștia, efectiv se năpusteau asupra mea și procurau câte 5 sau chiar 10 programe. Mă întrebau cât costă. Eu le spuneam că 1 leu. Iar ei îmi dădeau 1 dolar. Sau o liră sterlină. La un moment dat am zis să-mi încerc norocul și le ziceam că prețul este de 5 lei! În schimb primeam 5 lire sau 5 dolari pentru un program! :))). Eram în culmea extazului :))). Arcadie abia acum va afla despre ”afacerile” noastre, dacă va citi :))).

Programul meciului de atunci este de vânzare și astăzi, pe Ebay. Prețul - 5 lire :))).

A început meciul. Iar eu abia intrasem ”în pâine”. Dar cum să ratez așa partidă? Era primul meu meci de un asemenea calibru ”pe viu”. Deși primisem indicații de la șef să merg printre rânduri ca să vând cât mai multe programe... am lăsat totul baltă, m-am așezat pe o bancă (atunci încă nu erau locuri individuale) și m-am lăsat furat de povestea lui Secu, Spiridon, Curtianu și ceilalți. 

Abia spre finalul partidei am decis să merg totuși la una din peluze, unde se afla galeria galeză. Era 2-2 și eram fericit cu acest scor. Oaspeții păreau și ei resemnați cu un egal. Și mai procurau niște programe. Cu 5 lire bucata, preț fix :))). 


La un moment dat tribunele au prins viață. Am lidicat capul să văd ce se întâmplă. Belous tocmai interceptase un balon la mijlocul terenului și îi pasase lui Pogorelov. Acesta parcă nu știa ce să facă cu mingea. A rupt-o la fugă spre centru, deși el era fundaș stânga. Apoi a făcut o piruetă, s-a întors înapoi spre aripa sa și din senin s-a trezit aproape singur cu celebrul Southall, portarul titular de la Everton...

GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL !!!!!!!!!!!!!!!!

A fost apogeul unei seri fantastice! O seară de basm! De neuitat!

Am aruncat în sus toate programele pe care le mai aveam și urlam ca nebunul în centrul galeriei galeze! Nu realizam atunci că aș fi putut încasa și vreun șut-două în fund pentru asta. Eram fericit.

În seara aceea am mărșăluit alături de alte câteva mii de oameni prin centrul capitalei. Mașinile claxonau! Lumea ieșea pe străzi și urla ”Victorie”!!! Era o copiere de la români, care cu câteva luni mai devreme celebrau la fel fiecare succes al lui Hagi & co la Mondialul american. Lumea a ieșit în stradă de bucurie! Niciodată după aceea, la Chișinău, lumea n-a ieșit în stradă de bucurie...

Programele pe care le-am aruncat le-am achitat eu. Bine, că am avut de unde. Ba mai mult. A doua zi am mers cu colegul meu la talciokul (piața de haine) de la Buiucani, de unde, din banii câștigați, ne-am cumpărat câte o pereche de adidași dintr-acei cu partea laterală înaltă, cum era la modă atunci, negri. Aveam nevoie. Adidașii cei vechi pe care îi purtam încă din școală erau deja ferfeliți. În ei jucam fotbal, în ei mergeam la ore și peste tot. Nu aveam decât o singură pereche de încălțăminte. Așa erau timpurile. Dar eram fericiți. 

joi, 11 august 2016

Un fost antrenor de la Milsami - viceprimar la Craiova

foto: primariacraiova.ro
Interesantă noutate. Fostul antrenor secund al lui Ștefan Stoica la Milsami Orhei, Adrian Cosman a ajuns viceprimar la Craiova, oraș cu tradiții în fotbalul românesc.

Mi-l amintesc foarte bine pe Coși, cum îi spuneau prietenește toți în echipă. În acea perioadă am avut și eu o colaborare cu echipa, mai mult amicală. Le-am elaborat saitul, am fost cu ei 3 săptămâni în cantonamentul din Antalia de unde am făcut reportaje pentru emisiunea mea. 

Nu toți cunosc faptul că Adrian Cosman a fost la Milsami mai mult decât un antrenor secund, lucru pe care și-l făcea de minune. Îndeplinea și alte funcții, neoficial, cum ar fi cea de team manager, pentru că pe la club erau destule persoane care văzuseră fotbal doar la televizor până să fie angajate...

Îmi amintesc că era mereu ocupat, ba cu programările de cazare a echipei la hotel, ba cu stranierii, de care se ocupa nemijlocit. Mergea la fiecare acasă să vadă dacă totul este în regulă, apoi venea la conducere ca să le rezolve problemele jucătorilor. Cerea mereu pentru fotbaliști, niciodată pentru el. Ba chiar îi împrumuta pe jucătorii străini cu bani. Știți voi, mai ales brazilienii, niciodată nu le ajunge...

Acum Coși e viceprimar și, cunoscându-l foarte bine ce tip de om este, mă bucur atât pentru el, cât și pentru craioveni, pentru că au ajuns pe mâini bune. 

luni, 11 iulie 2016

Obrigado, Portugal!

A meritat sau n-a meritat Portugalia titlul european? Asta e principala dilemă a suporterilor moldoveni, după ce am citit cred că vreo 100 de postari pe facebook. 

A meritat. Da. A meritat din plin. Încă de la primul meci din grupe. Încă după faza grupelor, unde a jucat 3 meciuri și a avut ghinion cât pentru 3 campionate. Deși s-a clasat pe locul 3, Portugalia a fost cu 3 capuri peste toate adversarele din grupă. 

Au urmat meciurile eliminatorii. Joc egal contra Croației, care bătuse Spania. Și cam ăsta a fost singurul meci egal cu excepția finalei. Mă refer la egalitatea jocului din teren, nu la scor. Au urmat victoriile cu Polonia și Țara Galilor, victorii previzibile cu 2 adversare mai slabe. 

Și finala. O finală în care gazdele l-au accidentat CU INTENȚIE pe Ronaldo. Și toată Portugalia a jucat pentru cel mai mare fotbalist pe care l-a avut vreodată. Iar el a jucat cel mai bun meci al său de pe banca de rezerve. 

După 30 de ani de când privesc fotbalul pot spune că aceasta a fost cea mai solidă echipă a Portugaliei. Anume echipă, nu jucători. O echipă unită de un antrenor uriaș - Fernando Santos. 

Portugalia și-a adjudecat MERITAT Cupa Europei (în premieră), iar Ronaldo al 4-lea Balon de Aur. 

Obrigado, Portugal!

vineri, 27 mai 2016

În ce hal a ajuns pepiniera sportului moldovenesc

20 de milioane de lei este bugetul Liceului Internat Republican cu Profil Sportiv.
Din această sumă nu se găsesc câteva mii pentru ca elevii să-și poată spăla rufele. 


Eu (nu-s așa de gras ca în poză :))))) și directorul liceului. 
Povestea e următoarea. Mai mulți antrenori de la liceul sportiv s-au plâns pe directorul Ion Robu precum că acesta, prin persoane interpuse și-ar fi deschis o afacere cu mașini de spălat direct în incinta instituției. În paralel directorul ar fi interzis ca elevii să mai utilizeze mașinile de spălat pe care le-au procurat din bani proprii și le-au instalat la liceu.

Am mers azi la liceu. La intrarea în blocul principal m-a întâmpinat o băbuță, la recepție. Abia de rupea câteva cuvinte în română, dar important este că măcar încerca să vorbească. Respect! Băbuța m-a rugat să las neapărat un document, altfel directorul o s-o mustreze aspru...

Am urcat sus. Pe holuri - nebunie. Copiii se pregătesc de vacanță. Învățătorii la fel. În anticameră doar secretara. Îmi spune că directorul e undeva prin teritoriu. În cabinetul directorului o servitoare face curat. Probabil că au avut vreun banchet...

Vine și directorul. Ne așezăm să discutăm. Îl întreb de ce le-a interzis elevilor să folosească mașinile de spălat proprii? Îmi spune că se cheltuie multă energie electrică și că instituția n-are bani pentru ca elevii să-și spele rufele personale. Doar cele de sport și doar în termenii stabiliți...

Auzi, domn director... Adică eu sunt sportiv, iar dumneata mă obligi să-mi spăl echipamentul conform graficului și nu după fiecare antrenament, meci sau competiție? Aiureală.

Mai departe. Mi se plânge că din cauză că bugetul n-a fost aprobat, Ministerul Educației nu-i transferă bani și sportivii nu participă la competiții. Îl întreb de ce nu găsește sponsori, finanțatori? Râde. 

- Câți bani vă dă statul pentru competiții?
- 1 milion 200 de mii de lei anual. 
- Dar care e bugetul total al instituției?
- 20 de milioane...
- Și cum, din 20 de milioane doar 1 e pentru turnee? Ceilalți 19 milioane pe ce îi cheltuiți?
- Păi noi avem multe alte cheltuieli: căldura, lumina, sălile trebuiesc întreținute. Iată recent am făcut reparații în săli.
- Dar eu am auzit că sălile sunt într-o stare deplorabilă.
- Doar una din ele. Eu știu cine v-a spus. Chiperi. E sala lui. A rămas fără reparație și el s-a plâns. Dar o să vină banii de la minister și o să facem reparație.
- Pot să văd și eu sălile?
- Da... Dar vă atenționez că în multe din ele acoperișul e gata să cadă, se află în stare critică. Iar altele sunt în stare de avariere din cauza saunelor...
- Parcă ați spus că ați făcut reparație... Ce saune?
- Păi antrenorii au construit saune de capul lor, fără autorizație, iar aburii au deteriorat structura pereților sălilor de sport. Vom demola și aceste saune. N-au nicio autorizație, nici de la pompieri, de la nimeni...
- Păi de ce nu le-ați demolat până acum?
- O să le demolăm...

Mergem împreună spre sălile de sport. Ultima dată am fost la Liceu cu vreo 15 ani în urmă, pe vremea când Nely Berezovschi era viceministru și adusese un inventar sportiv din Germania. Am uitat să-l întreb pe director dacă a mai rămas ceva din acel inventar...  

Mai departe comentarii sub fiecare poză... Concluziile le faceți singuri.

Una dintre sălile de sport ”reparate”. Haine care se usucă pe calorifere, pereți cârpiți... Te iau fiorii. Și aici se antrenează viitorii campioni ai Moldovei

Inventar agățat de podul în stare de avariere. În schimb drapelul stă bine

Aceeași sală din poza de mai sus. E sală de fete...

Altă sală. Din câte am văzut asta era cea mai bună. Cu pereții vopsiți recent, dar cu aceleași rufe care se usucă pe radiatoare. De aer condiționat nu mai vorbesc. E de pe altă planetă aici

Actualul președinte al CNO și deputat în Parlament, Nicolae Juravschi. Lumea spune că anume el îl protejează pe actualul director de la Liceu

Pe hol e dezastru. Cât de tare nu s-a străduit directorul să mă bage rapid în sală, unde consideră dânsul că e tare bine, oricum am făcut o poză și de pe hol

Sala NEreparată. Aici s-au antrenat fetele care au adus anul trecut cele mai bune rezultate din liceu, la lupte libere

Aceeași sală fără reparație, cu covoare improvizate. Directorul și antrenorul

Tot acolo
Spălătoria Liceului. Aici se spală lingeria elevilor

Una din mașinile de spălat procurate de părinții elevilor și unde elevii își spală echipamentele. Antrenorii spun că NU sunt de acord cu direcția liceului ca aceste mașini de spălat să fie eliminate

Inventar sportiv de dus la muzeu

În această sală au crescut renumiții campioni Ghenadie Tulbea, Anatol Guidea, Ruslan Bodișteanu și mulți alții

Una din cele câteva saune improvizate lângă sălile de sport

Aceeași sală de lupte libere, fete. Antrenorul Petru Chiperi

Spălătoria liceului, cea cu programare

Tot ea, spălătoria. Directorul și 2 lucrători care au rugat să nu fotografiez acest ”bardak”. Directorul le-a zis că în toată țara e bardak... Aici are dreptate

Unul din podurile din sălile de sport, gata de o tragedie...

Boilere pentru baie. Instalate tot din banii părinților





În fine, firma Easy-Wash, cea care prestează servicii contra plată. Vedeți prețurile. Deocamdată au fost instalate doar 3 mașini în 2 cămine. Intendenta spune că firma aparține ”Muntenilor, niște foști elevi”. Directorul spune că Ministerul Educației a semnat contractul. Iar antrenorii spun că cineva are interes...

Mașinile cu plată. 

vineri, 20 mai 2016

Cum se câștigă o finală

Nu știu ce le spun în vestiar jucătorilor săi antrenorul de la Șerif, patronul de la Dacia, antrenorii de la Milsami sau Zarea înaintea celor mai importante meciuri ale sezonului: finala Campionatului și finala Cupei. Vreau să cred că e la fel ca în filmulețul de mai jos, în care antrenorul de la Toulouse i-a motivat în așa fel pe jucătorii săi că aceștia au reușit să se salveze de la retrogradare.

Sper că e la fel ca în filmulețul de mai jos. Și nu invers. Nu urlă la jucători și nu-i numesc cu cuvinte murdare. Nu-i numesc animale, pederaști sau jigodii. Nu-i scuipă și nu-i lovesc, așa cum se practica, sper, doar pe timpuri pe la noi. 

25 mai. finala Cupei Moldovei Orange: Milsami - Zarea
29 mai. finala Campionatului. Dacia - Șerif

Ambele finale se vor juca pe stadionul Zimbru.

Așadar, urmăriți cum se motivează o echipă în lumea civilizată.


vineri, 6 mai 2016

Luptă, Steaua!!!

Această postare trebuia să fie despre jubileul de 30 de ani de la victoria de la Sevilla. Despre cum am văzut meciul la televizor pentru că trăiam lângă Prut și vedeam televiziunea română mai bine decât primul unional. Despre cum o săptămână, zi de zi, vedeam la televizor paradele lui Duckadam. Cum mă îndrăgosteam de Steaua. 30 de ani... Despre Lăcătuș, despre Balint. Scuză-mă, Gabi, pentru că nu ți-am arătat adevăratul respect pe care ți-l port. Un respect URIAȘ!!!

În această zi memorabilă, 7 mai, mă mănâncă ciuda pe poporul meu, care n-a știut niciodată să-și păstreze valorile. Vorbesc de valori naționale. De simboluri ale neamului. Vorbesc concret de Steaua.

Înțeleg totul. Așa au fost timpurile că un brand mondial a ajuns pe mâna unui afacerist. Probabil că l-au păcălit alți afaceriști și nici măcar el n-a știut că acest brand nu-i aparține. Dar unde e clubul? Adevăratul club Steaua de care vorbesc generalii? Unde a Steaua voastră, domnilor generali? Ce-ați făcut cu Steaua dacă Steaua lui Becali nu e Steaua???

În toată această poveste care doar nouă ni se putea întâmpla principalul vinovat este autoritatea română. Nu se poate ca un simbol națională - cartea de vizită a fotbalului românesc - să dispară din cauza unor interese, indiferent de argumentele care se aduc. Așa văd eu, ca un cetățean român, ca un simplu suporter, ca un stelist cu stagiu de 30 de ani.

Luptă, Steaua!!! 

marți, 3 mai 2016

IMPOSIBILUL EXISTĂ

Miracolul Leicester este un exemplu pentru toată lumea că ORICE ESTE POSIBIL. Indiferent de domeniu, indiferent de țară, indiferent de cât de mare este IMPOSIBILUL - SE POATE! 

foto: superpont.com
Leicester, un club anonim, cu jucători destul de modești, a câștigat cel mai tare campionat din lume într-o competiție cu 6 cluburi uriașe, cu bugete de circa 300 de milioane de euro. Sună fantastic. Dar... Ce trebuie de știut.

Leicester are un buget anual de circa 130 de milioane de euro. A treea parte din această sumă reprezintă salariile jucătorilor, adică vreo 40 de milioane. Cu toate acestea, anul trecut clubul a avut un profit de 30 de milioane de euro!

Leicester a cheltuit anul trecut pentru transferuri mai mult decât Arsenal, vreo 35 de milioane de euro. 

Leicester are sponsori generoși, care vin din Asia, mai cu seamă din Thailand (ca să nu confundăm cu arabii, care investesc serios în fotbalul englez).

Cam asta înseamnă Leicester. Așa că miracolul nu e chiar miracol :)))).

În rest, sunt oameni și ei. Iar faptul că celebrul Peter Schmeichel a scris pe pagina sa de facebook că e tată de campion al Angliei (fiul său - portar la Leicester) spune totul. Peter, care cred că nici nu știe exact câte titluri a câștigat cu MU.